Vedete care au ales Biogenis pentru recoltarea de celule stem

Ai stat și ai analizat bine și ai decis să apelezi ca la nașterea puiului tău să recoltezi celule stem. Dar poate că acum te întrebi care bancă de celule stem este cea potrivită pentru tine. Noi îți recomandăm Biogenis, existentă în România din 2007, parte a FamiCord, grup internaţional de bănci de celule stem. De-a lungul timpului, peste 180.000 de părinţi au apelat la serviciile grupului, iar la activ au mai multe utilizări cu succes în transplantare. Intră pe site-ul Biogenis și vei observa că multe dintre vedetele autohtone au apreciat că Biogenis este, fără îndoială, banca de celule stem nr. 1 în România, la ora actuală. Noi îți prezentăm doar câteva dintre ele.

vedete care au ales biogenis

Andreea Marin. Cunoscuta ”Zână a Surprizelor” susține că „am ales soluția recoltării de celule stem cu Biogenis pentru că este o șansă în plus pentru copilul meu pe viitor, sănătatea fetiței mele fiind mai importantă decât orice pentru mine, ca mamă. Dacă Dumnezeu îmi va mai dărui un copil, voi face același lucru”.

Dan Cruceru este de părere că „recoltarea de celule stem nu este un moft, este o necesitate, un lucru care poate salva viața copilului tău. Tocmai de aceea, când alegi firma care să se ocupe de recoltarea și, apoi, de depozitarea celulelor stem, trebuie să alegi cu mare grijă. Nu te grăbi, este o decizie pentru o viață. Noi ne-am documentat săptămâni întregi, am comparat servicii, prețuri, oferte. Și, în final, i-am găsit pe cei mai buni.”

”Spaima” vedetelor, cunoscutul designer Iulia Albu, vine și cu câteva sfaturi pentru viitoarele mămici: „Cere cât mai multe informații despre banca de celule stem. Alegerea unei bănci de celule stem pentru copilul tău nu este o sarcină la întâmplare. Caută informații în surse multiple și întreabă cât mai mult. Fă o alegere conștientă”.

De asemenea, Valentina Pelinel și-a achiziționat în ultima lună de sarcină un pachet de celule stem de la o bancă din România, Biogenis. A ales Biogenis pentru că s-a gândit în primul rând la binele copilului ei, după cum declară chiar ea: ”Nu am stat deloc pe gânduri când a venit vorba de alegerea recoltării celulelor stem la naștere, așa că am achiziționat ce era mai important pentru bebelușul poznaș, respectiv kitul complet oferit de o bancă de celule stem. Am optat pentru varianta Start (procesarea sângelui din cordonul ombilical și extragerea concentratului de celule stem); prelucrare porțiune de cordon ombilical; prelucrare și izolare Gelatina Wharton; prelucrare, izolare și extragere celule stem mezenchimale; prelucrare și purificare ADN copil; pachet asistență la transplant. În plus, am luat în considerare și faptul că la această bancă chiar există ocazia să stochezi ADN-ul la naștere. Este vorba de o procedură unică în România și nouă pentru medicină. Când ești însărcinată, este incredibil câte se schimbă în jurul tău: nimic nu mai este atât de fabulos sau atât de grav, dacă nu are o legătură cu EL, puiul de om din lăuntrul tău.”

Cânăreaţa Analia Selis şi Viorica Susanu, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de la Sydney, Atena şi Beijing, au prelevat la naştere celule stem pentru bebeluşii lor. Acestea au apelat la banca de celule stem Biogenis, cea mai bună din România. „Decizia de a recolta şi stoca celule stem a fost luată repede, cunoscând foarte bine beneficiile şi în acelaşi timp ţinând cont de faptul că această recoltare poate fi făcută doar la naştere. Alegerea Biogenis ca bancă pentru celulele stem a venit în primul rând în urma studierii atente a contractului, dar am ţinut cont şi de serviciul de stocare în două recipiente. Serviciile oferite de Biogenis au fost exact ceea ce aveam nevoie pentru a lua o decizie corectă şi pentru a putea sta liniştită în ceea ce priveşte naşterea şi recoltarea” a declarat Analia Selis.

La rândul său, Viorica Susanu, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de la Sydney, Atena şi Beijing a subliniat: „Am descoperit Biogenis întâmplător accesând site-urile care ofereau informaţii despre recoltarea celulelor stem. Evident, ca orice mamă care este preocupată de viitorul şi sănătatea copilului ei, am încercat să găsesc o companie care să îmi ofere siguranţă. Am ales Biogenis fiindcă reprezentantul firmei m-a asigurat că delegatul va fi prezent pentru preluarea probelor la orice oră din zi şi din noapte aveam să nasc. S-a întâmplat, de fapt, să sosească chiar înainte de ieşirea din sala de naşteri. Cel de-al doilea lucru care mi-a dat siguranţa că totul e în regulă a fost şi faptul că banca unde sunt depozitate celule se află chiar aici, în Bucureşti”.

Acestea sunt doar câteva dintre vedetele care au ales Biogenis. Ele sunt mult mai multe. Intră pe site-ul Biogenis și le vei putea asculta mărturiile, pentru a te convinge și singură.

Celulele stem sunt folosite pentru vindecarea unor boli grave precum cancerul, bolile imunologice, de sânge sau metabolice, leucemie, afecţiuni neurologice.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*