Schimbări venite odată cu statutul de mamă

Informarea şi asumarea
Odată ce o tânără devine mamă, va constata că modul de abordare al problemelor medicale se va schimba. Un prim pas a fost cel în care s-a informat cu mare seriozitate despre posibilitatea recoltării şi stocării de celule stem. Asa a aflat că acestă prelevare se poate face doar în momentul naşterii, că nu îi afectează cu nimic pe ea sau pe bebeluş, că pot fi recoltate din cordonul ombilical şi din placentă şi, cel mai important, va afla cât de importante şi valoroase sunt celulele stem. Un depozit de celule stem poate fi păstrat aproximativ 20 de ani într-o bancă de celule şi reprezintă o şansă la vindecare şi la sănătate, atât pentru cel mic, cât şi pentru posibilele persoane compatibile.
Mama a tratat cu mare seriozitate această problemă, s-a întâlnit cu reprezentanţii băncii de celule, a semnat un contract, a primit kitul de recoltare pe care l-a înmânat personalului care i-a asistat naşterea. De acum, depozitul de celule stem este asigurat, reprezentând o şansă pentru cel mic la sănătate, celulele stem putând fi folosite pentru tratarea a peste 70 de boli.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Pages: 1 2 3 4 5

Ai ceva de adăugat?...

*