Recoltarea celulelor stem la naștere – moft sau necesitate?

Istoria importanței celulelor stem începe în anul 1957, atunci când Dr. Donnall Thomas a realizat primul transplant de celule stem ale sângelui, primind ulterior și Premiul Nobel pentru tratamentul său inovator pentru leucemie. Un alt punct important în istoria tratamentelor cu celule stem este în 1988, atunci când Mattew Farrow, un băiețel de 5 ani, a fost prima persoană căreia i s-a făcut un transplant reușit de celule stem recoltate de la sora sa nou-născută. De atunci și până în prezent, s-au făcut progrese spectaculoase în medicină, iar în prezent, celulele stem pot fi folosite ca tratament în peste 80 de boli. În același timp, părerile s-au împărțit în două, unii susțin că recoltarea celulelor stem la naștere este doar un moft, în timp ce alții susțin că este o necesitate, având în vedere faptul că încep să apară din ce în ce mai multe cazuri de afecțiuni care ne amenință viața.

Recoltarea de celule stem – de ce este necesară?

Cu siguranță recoltarea de celule stem la naștere nu este un moft, ci mai degrabă o necesitate. Părinții își doresc un viitor cât mai bun pentru copii lor și încep construirea acestui viitor încă de la naștere prin recoltarea celulelor stem și stocarea lor într-o bancă de celule stem.

Celulele stem pot crea orice tip de țesut sau organ, tocmai de aceea, ele pot avea un rol important în tratarea sau chiar vindecarea unor boli extrem de grave, cum ar fi diverse tipuri de cancer sau boli ale sistemului imun. Celulele stem recoltate la naștere pot reprezenta o șansă la viață pentru bebelușul tău sau chiar pentru o persoană apropiată, de cele mai multe ori frați, surori sau alte rude fiind compatibile cu probele recoltate. Putem spune astfel că prelevarea celulelor stem din cordonul ombilical nu este doar un moft, ci mai mult o necesitate. Bineînțeles, este de preferat ca bebelușul să fie sănătos și să nu aibă nevoie de ele, dar în cazul în care se întâmplă ceva, celulele stem pot fi folosite imediat, iar în cazul bolilor mai grave, cu cât tratamentul este început mai repede, cu atât șansele de reușită sunt mai mari.

De ce sunt mai bune celulele stem recoltate la naștere?

Celulele stem pot fi recoltate din măduva osoasă, din sângele circulant sau din sângele din cordonul ombilical. Tocmai de aceea, mulți părinți se întreabă de ce să recolteze celulele stem la naștere, când pot face același lucru în momentul în care ar fi nevoie de ele, din alte surse? Răspunsul este dat chiar de către cercetători, care susțin că nașterea este singurul moment în care se pot recolta celule stem tinere. Celule stem recoltate de la adulți pot suferi anumite modificări, ele fiind supuse de-a lungul timpul la diverse afecțiuni. Celulele stem care provin din sângele ombilical au avantajul de a fi mai ușor acceptate în transplant, în această situație, șansele de reușită fiind mult mai mari. Mai mult decât atât, recuperarea pacientului după un transplant de celule stem se face mai repede în cazul celor recoltate la naștere decât celor care provin de la un donator adult.

Alegerea băncii de celule stem – un pas important

Recoltarea celulelor stem la naștere nu este un moft, este o necesitate. Dacă și tu ai înțeles acest lucru, este momentul să treci la următorul pas și să alegi banca de celule stem care se va ocupa de stocarea celulelor stem în condiții de perfectă siguranță. În România, există mai multe bănci de celule stem care se ocupă de recoltarea și stocarea celulelor stem, iar misiunea ta cea mai importantă este să o alegi pe care îți inspiră cea mai mare încredere!


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*