5 motive pentru care celulele stem reprezintă o investiție în sănătate

Celulele stem au capacitatea impresionantă de a se dezvolta în multe tipuri diferite de celule din organism. Aceste celule se divid practic fără limită, înlocuind alte celule deteriorate. Atunci când o celulă stem se divizează, fiecare nouă celulă are potențialul fie să rămână o celulă stem, fie să devină un alt tip de celulă cu o funcție specifică, cum ar fi o celulă musculară, o celulă a creierului sau o celulă roșie din sânge.

Știm că în timpul sarcinii, viitorii părinți sunt nevoiți să ia numeroase decizii și să se pregătească pentru sosirea bebelușului. Cu atât de multe informații disponibile, cu zeci de păreri pro și contra, probabil vă întrebați dacă să salvați sau nu celulele stem ale bebelușului. Celulele stem se găsesc în număr mare în sângele cordonului ombilical și în cordonul ombilical. Aceste celule unice din punct de vedere genetic reprezintă fundația corpului copilului dumneavoastră – fundație pe care se sprijină sângele, organele, țesuturile și sistemul imunitar. Aceste celule pot ajuta la repararea sau reconstruirea celulelor rănite sau deteriorate ale copilului sau ale unor membri din familie.

Prin colectarea la naștere a celulelor stem ale copilului dumneavoastră, aveți posibilitatea de a avea mereu la îndemână un instrument puternic care poate salva vieți. Vă oferim în rândurile următoare cinci dintre cele mai importante motive pentru care ar trebui să răspundeți afirmativ la șansa de a salva celulele stem.

Întâi de toate, sângele din cordonul ombilical este utilizat în tratamentul și, în unele cazuri, duce la vindecarea multor tipuri de cancer, boli imune și genetice, leziuni și alte boli. Familiile care au antecedente de anumite boli genetice sunt încurajate în special să salveze sângele din cordonul ombilical al bebelușului pentru o potențială utilizare în cazul bebelușului, fraților săi sau părinților. Din ce în ce mai multe familii decid să salveze sângele din cordonul ombilical, iar Biogenis oferă numeroase opțiuni de colectare și salvare a acestor resurse prețioase. Timpul pentru a colecta aceste celule la naștere este foarte scurt. Sângele și țesuturile din cordonul ombilical trebuie colectate în câteva minute după nașterea copilului dumneavoastră, prin urmare, decizia de a salva aceste celule valoroase trebuie luată în trimestrul al treilea de sarcină pentru ca Biogenis să vă poată oferi la timp kitul de colectare a celulelor stem.

În al doilea rând, multe boli pot fi vindecate sau tratate cu celulele din sângele colectat din cordonul ombilical. Mai precis, celulele stem din sângele cordonului ombilical sunt utilizate în tratamentul sau vindecarea a mai mult de 80 de boli. Medicii sunt capabili acum să folosească aceste celule pentru a trata mai multe tipuri de cancer și alte boli maligne, cum ar fi leucemia, limfomul, bolile autoimune și multe altele. Celulele stem care se găsesc în sângele cordonului ombilical sunt mult mai ușor de adaptat în comparație cu celulele stem care se găsesc în măduva osoasă. Între celulele stem din sângele cordonului ombilical și pacient nu trebuie să existe o potrivire perfectă așa cum este necesar în cazul celulelor stem din măduva osoasă. În prezent, cercetătorii încearcă să descopere cât mai multe boli și afecțiuni care pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem, cum ar fi diabet zaharat, accident vascular cerebral, boala Parkinson și Alzheimer.

În al treilea rând, celulele stem recoltate din cordonul ombilical vor fi întotdeauna o opțiune de tratament sigură pentru bebelușul dumneavoastră. Pentru ca celulele stem să poată fi folosite în cazul unui pacient, este necesară o potrivire a tipului de țesut cu Leucocite Antigen 4 din 6. Celulele stem recoltate din cordonul ombilical se vor potrivi perfect cu organismul bebelușului, dar există o șansă 1 din 4 ca celulele stem să se potrivească cu un frate. De asemenea, poate exista o potrivire 3 din 6 între celulele stem ale bebelușului și mamă sau tată.

Un alt motiv pentru care ar trebui să salvați celulele stem constă în transplanturile din ce în ce mai diverse și descoperirile medicale tot mai uluitoare care au loc în ultima perioadă și care nu dau semne că se vor opri prea curând. Rezultatele cercetărilor medicale care studiază efectele pe care celulele stem le au asupra multor boli sunt încurajatoare. Cele mai multe studii privind utilizarea celulelor stem sunt axate acum pe tratamentul leziunilor măduvei spinării, pe tratarea accidentului vascular cerebral, a bolii Alzheimer, a bolilor de inimă, HIV, a diabetului și a multor altor boli, afecțiuni și leziuni. Date fiind aceste cercetări și rezultate uimitoare, este poate mai important ca oricând să salvați celulele stem din cordonul ombilical al bebelușului. Alegerea unei bănci private de depozitare a celulelor stem, cum ar fi Biogenis, vă permite să păstrați aceste resurse pe o perioadă nedeterminată de timp în cele mai sigure condiții.

Poate cel mai important motiv pentru care ar trebui să optați pentru salvarea celulelor stem constă în prezența unor boli în istoricul medical al familiei. Dacă familia dumneavoastră are un istoric medical al oricărei boli care poate fi tratată cu celule stem, nu ar trebui să mai stați pe gânduri. Datorită cercetărilor și descoperirilor noi, lista bolilor tratabile continuă să crească tot timpul.

Celulele stem din sângele cordonului ombilical au capacitatea de a vindeca, repara sau regenera celulele deteriorate sau bolnave ale copilului dumneavoastră sau ale membrilor familiei. Potențialul utilizării celulelor stem este remarcabil, existând deja peste 80 de boli care pot fi tratate cu ajutorul terapiilor cu celule stem. Dată fiind cantitatea mare și diversitatea celulor stem din cordonul ombilical și posibilitățile viitoare de terapii, Biogenis încurajează viitorii părinți să salveze aceste resurse prețioase.

 


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*