Ce înseamnă recoltarea de celule stem la naștere? Cum trebuie să fie pregătită mama?

Să alegi să colectezi celule stem la naștere este primul și poate, cel mai important cadou pe care i-l poți face puiului tău. Este, uneori, șansa la o nouă viață. Însă, pentru viitoarele mămici, care nu sunt încă lămurite ce presupune recoltarea de celule stem la naștere, venim cu câteva lămuriri, sperăm noi, edificatoare.

Celulele stem pot fi prelevate şi din cordonul ombilical, la naştere, fiind o metodă care nu implică niciun risc, nici pentru mamă, nici pentru nou-născut. Vă mai spunem că recoltarea de celule stem nu este condiționată în niciun fel de modalitatea în care micuțul dumneavoastră a venit pe lume, fie prin naștere naturală, operație cezariană, sau naștere naturală cu epidurală. Băncile private de celule stem, cum este și Biogenis – cea mai bună bancă de celule stem din România la ora actuală, oferă posibilitatea viitorilor părinţi de a colecta celulele stem imediat după naştere şi de a le stoca pentru zeci de ani. Pentru a fi sigure de reușita operațiunii, setul de recoltare trebuie luat la spital în bagajul de maternitate, unde imediat după naştere, cu ajutorul lui, personalul medical va recolta sângele ombilical. Nu uita acest lucru pentru că sângele ombilical din care se va extrage concentratul de celule stem poate fi recoltat doar imediat după naştere!

Specialiștii de la Biogenis au explicat și ce presupune procedura. Astfel, ”un volum sanguin variabil rămâne pe traiectul cordonului ombilical până la placentă şi în interiorul placentei bogat vascularizate. Acest sânge, bogat în celule stem, este aruncat, de obicei, după naştere împreună cu cordonul ombilical şi placenta. După venirea pe lume a nou născutului, personalul medical trebuie să recolteze sângele din cordonul ombilical folosind setul de recoltare special creat pentru acest lucru. Colectarea sângelui este o procedură simplă şi scurtă, care oferă deplină siguranţă pentru sănătatea mamei şi a copilului. Sângele din cordonul ombilical este singura sursă din care celulele stem se pot colecta prin metode non-invazive”.

Ulterior, sângele astfel recoltat se transportă la laborator pentru a fi analizat în vederea validării  pentru stocare. Dacă analizele sângelui sunt corespunzătoare, se va efectua procedura de recoltare a concentratului de celule stem. Probele obţinute vor fi înregistrate şi ulterior supuse procesului de criogenare treptată. Stocarea celulelor stem se face în criotancuri la -196 grade Celsius în vapori de azot lichid. Grație acestei proceduri, celulele stem, obţinute fără niciun risc pentru copil şi mamă, fără probleme de ordin etic şi disponibile la cerere pentru tratamente medicale pot fi păstrate pe termen teoretic nelimitat. După validarea procedurilor îţi va fi înmânat certificatul de stocare în condiţii de criogenie. De acum vei începe efectuarea plăţilor, conform variantei agreate la semnarea contractului.

Nu te gândi că se va pierde timpul inutil. Trebuie să știi că transportul sângelui către laborator se va face cu un transportator acreditat, foarte rapid. De altfel, rapiditatea este decisivă pentru a asigura un număr cât mai mare de celule stem, necesar pentru un eventual transplant”. Sângele prelevat din cordonul ombilical al nou-născutului va fi supus unor proceduri complexe, pentru extragerea celulelor stem. După două săptămâni de la naştere, familia va primi rezultatele analizării sângelui prelevat – respectiv la testele virusologice efectuate sângelui mamei, la testele bacteriologice făcute sângelui din cordonul ombilical.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*